Viitorul conectat al agriculturii: cum poate tehnologia să aducă o nouă creștere

Una dintre cele mai vechi industrii trebuie să adopte o transformare digitală, alimentată de conectivitate, pentru a face față cererii în creștere și mai multor forțe disruptive.

Agricultura s-a transformat radical în ultimii 50 de ani. Progresele în domeniul mașinilor agricole au sporit amploarea, viteza și productivitatea echipamentelor, ceea ce a dus la o cultivare mai eficientă a unor suprafețe tot mai mari. Semințele, irigațiile și îngrășămintele s-au îmbunătățit, de asemenea, considerabil, ajutând fermierii să obțină producții mai mari. Acum, agricultura se află la începutul unei noi revoluții, în centrul căreia stau datele și conectivitatea. Inteligența artificială, analiza datelor, senzorii conectați și alte tehnologii emergente ar putea crește și mai mult producțiile, ar putea îmbunătăți eficiența utilizării apei și a altor inputuri și ar putea consolida sustenabilitatea și reziliența, atât în cultura plantelor, cât și în zootehnie.

Fără o infrastructură solidă de conectivitate însă, nimic din toate acestea nu este posibil. Dacă implementarea conectivității în agricultură reușește, sectorul ar putea adăuga 500 de miliarde de dolari valoare suplimentară la produsul intern brut mondial până în 2030, potrivit cercetării noastre. Aceasta ar reprezenta o îmbunătățire de 7–9% față de totalul estimat și ar reduce în mare măsură presiunea actuală asupra fermierilor. Agricultura este unul dintre cele doar șapte sectoare care, alimentate de conectivitatea avansată, vor contribui cu 2.000–3.000 de miliarde de dolari valoare suplimentară la PIB-ul mondial în următorul deceniu, potrivit cercetărilor realizate de McKinsey Center for Advanced Connectivity și McKinsey Global Institute (MGI) (vezi caseta „Viitorul conectivității”).

Cererea de alimente crește în timp ce oferta se confruntă cu constrângeri legate de teren și de inputurile agricole. Populația lumii se îndreaptă spre 9,7 miliarde de oameni până în 2050,¹ ceea ce va necesita o creștere corespunzătoare de 70% a caloriilor disponibile pentru consum, chiar în condițiile în care costul inputurilor necesare pentru a produce aceste calorii este în creștere.² Până în 2030, resursele de apă vor acoperi cu 40% mai puțin decât necesarul global de apă,³ iar costurile tot mai mari cu energia, forța de muncă și nutrienții pun deja presiune pe marjele de profit. Aproximativ un sfert din terenurile arabile sunt degradate și necesită o refacere semnificativă înainte de a putea susține din nou culturi la scară largă.⁴ La acestea se adaugă presiunile de mediu tot mai mari, precum schimbările climatice și impactul economic al fenomenelor meteorologice extreme, dar și presiunile sociale, inclusiv cererea pentru practici agricole mai etice și mai sustenabile, cum ar fi standarde mai ridicate de bunăstare a animalelor de fermă și un consum redus de substanțe chimice și de apă.

Pentru a răspunde acestor forțe, care amenință să zguduie și mai mult sectorul, agricultura trebuie să adopte o transformare digitală susținută de conectivitate. Cu toate acestea, agricultura rămâne mai puțin digitalizată decât multe alte industrii la nivel mondial. Progresele din trecut au fost în mare parte mecanice, sub forma unor utilaje mai puternice și mai eficiente, și genetice, sub forma unor semințe și îngrășăminte mai productive. Acum este nevoie de instrumente digitale mult mai sofisticate pentru a realiza următorul salt de productivitate. Unele există deja și îi ajută pe fermieri să folosească resursele mai eficient și mai sustenabil, în timp ce altele, mai avansate, sunt în curs de dezvoltare. Aceste noi tehnologii pot îmbunătăți procesul decizional, permițând o mai bună gestionare a riscurilor și a variabilității, pentru a optimiza producțiile și a îmbunătăți rezultatele economice. Folosite în zootehnie, ele pot spori bunăstarea animalelor, răspunzând preocupărilor tot mai mari în această privință.

Cererea de alimente crește în timp ce oferta se confruntă cu constrângeri legate de teren și de inputurile agricole.

Sectorul se confruntă însă cu două obstacole importante. Unele regiuni nu dispun de infrastructura de conectivitate necesară, iar dezvoltarea acesteia devine o prioritate absolută. În regiunile care au deja o astfel de infrastructură, fermele au adoptat lent instrumentele digitale, deoarece impactul acestora nu a fost suficient demonstrat.

Criza COVID-19 a accentuat și alte provocări cu care se confruntă agricultura în cinci domenii: eficiență, reziliență, digitalizare, agilitate și sustenabilitate. Volumele de vânzări mai mici au pus presiune pe marje, sporind nevoia fermierilor de a-și reduce și mai mult costurile. Blocajele din lanțurile globale de aprovizionare au evidențiat importanța unor furnizori locali mai numeroși, ceea ce ar putea crește reziliența fermelor mai mici. În această pandemie globală, dependența puternică de munca manuală a afectat și mai mult fermele ai căror lucrători s-au confruntat cu restricții de deplasare. În plus, beneficiile semnificative pentru mediu rezultate din reducerea călătoriilor și a consumului în timpul crizei vor stimula probabil dorința pentru o aprovizionare mai locală și mai sustenabilă, obligând producătorii să-și ajusteze practici consacrate de multă vreme. Pe scurt, criza a subliniat necesitatea unei digitalizări și automatizări mai extinse, iar schimbările bruște ale cererii și ale canalelor de vânzare au scos în evidență valoarea unei adaptări agile.

Conectivitatea actuală în agricultură

În ultimii ani, mulți fermieri au început să consulte date despre variabile esențiale precum solul, culturile, animalele și vremea. Totuși, foarte puțini, dacă nu chiar niciunul, au avut acces la instrumente digitale avansate care să-i ajute să transforme aceste date în informații valoroase, pe baza cărora să poată acționa. În regiunile mai puțin dezvoltate, aproape toată munca din fermă este manuală, cu puțină sau deloc conectivitate ori echipamente avansate.

Chiar și în Statele Unite, o țară pionieră în domeniul conectivității, doar aproximativ un sfert dintre ferme folosesc în prezent echipamente sau dispozitive conectate pentru a accesa date, iar această tehnologie nu este tocmai de ultimă generație: funcționează pe rețele 2G sau 3G pe care operatorii de telecomunicații intenționează să le dezafecteze ori pe rețele IoT de bandă foarte joasă, complicate și costisitoare de instalat. În ambele cazuri, aceste rețele pot susține doar un număr limitat de dispozitive și nu au performanța necesară pentru transferul de date în timp real, esențial pentru a valorifica scenarii de utilizare mai avansate și mai complexe.

Cu toate acestea, tehnologiile IoT actuale care funcționează pe rețele celulare 3G și 4G sunt în multe cazuri suficiente pentru scenarii de utilizare mai simple, precum monitorizarea avansată a culturilor și a animalelor. În trecut însă, costul hardware-ului era ridicat, astfel încât implementarea IoT în agricultură nu se justifica economic. Astăzi, costurile dispozitivelor și ale hardware-ului scad rapid, iar mai mulți furnizori oferă deja soluții la un preț care, considerăm noi, va aduce un randament încă din primul an de investiție.

Aceste instrumente mai simple nu sunt însă suficiente pentru a valorifica întregul potențial pe care conectivitatea îl are pentru agricultură. Pentru aceasta, sectorul trebuie să folosească pe deplin aplicațiile digitale și analiza datelor, ceea ce va necesita latență redusă, lățime de bandă mare, reziliență ridicată și suport pentru o densitate mare de dispozitive, oferite de tehnologiile de conectivitate avansate și de ultimă generație precum LPWAN, 5G și sateliții LEO (Figura 1).

Provocarea cu care se confruntă sectorul este, așadar, dublă: trebuie dezvoltată infrastructura care să permită folosirea conectivității în agricultură, iar acolo unde conectivitatea există deja, trebuie construite argumente economice solide pentru ca soluțiile să fie adoptate. Vestea bună este că acoperirea cu conectivitate crește aproape peste tot. Până în 2030, ne așteptăm ca o formă de infrastructură de conectivitate avansată să acopere aproximativ 80% din zonele rurale ale lumii; excepția notabilă este Africa, unde va fi acoperit doar un sfert din suprafață. Esențial este, așadar, să fie dezvoltate mai multe instrumente digitale, și mai eficiente, pentru acest sector și să fie încurajată adoptarea lor pe scară largă.

Pe măsură ce conectivitatea se extinde, aceste instrumente vor aduce noi capabilități în agricultură:

• Internetul lucrurilor la scară largă (Massive IoT). Rețelele cu consum redus de energie și senzorii mai ieftini vor pregăti terenul pentru extinderea IoT, permițând scenarii precum irigarea de precizie a culturilor de câmp, monitorizarea efectivelor mari de animale și urmărirea utilizării și performanței clădirilor aflate la distanță și a flotelor mari de utilaje.
• Servicii critice. Latența ultrascăzută și stabilitatea îmbunătățită a conexiunilor vor oferi încrederea necesară pentru a rula aplicații care cer fiabilitate și reactivitate absolute, precum operarea utilajelor autonome și a dronelor.
• Acoperire aproape globală. Dacă sateliții LEO își vor atinge potențialul, chiar și cele mai izolate zone rurale ale lumii vor putea beneficia de o digitalizare extinsă, ceea ce va spori productivitatea agricolă la nivel mondial.

Potențialul conectivității de a crea valoare

Până la sfârșitul deceniului, conectivitatea îmbunătățită în agricultură ar putea adăuga peste 500 de miliarde de dolari la produsul intern brut mondial, o creștere de productivitate esențială, de 7–9%, pentru acest sector.⁵ O mare parte din această valoare va necesita însă investiții în conectivitate care astăzi lipsesc în mare măsură din agricultură. Alte industrii folosesc deja tehnologii precum LPWAN, cloud computing și senzori mai ieftini și mai performanți, care necesită un minim de hardware și pot reduce semnificativ investiția necesară. Am analizat cinci scenarii de utilizare – monitorizarea culturilor, monitorizarea animalelor, gestionarea clădirilor și a echipamentelor, agricultura cu drone și utilajele agricole autonome – în care conectivitatea îmbunătățită începe deja să fie folosită și care au cele mai mari șanse să aducă producțiile mai mari, costurile mai mici și reziliența și sustenabilitatea sporite de care sectorul are nevoie pentru a prospera în secolul XXI (Figura 2).

Este important de reținut că scenariile de utilizare nu se aplică în aceeași măsură în toate regiunile. De exemplu, în America de Nord, unde producțiile sunt deja destul de bine optimizate, soluțiile de monitorizare nu au același potențial de creare de valoare ca în Asia sau Africa, unde există mult mai mult loc pentru creșterea productivității. Dronele și utilajele autonome vor avea un impact mai mare pe piețele avansate, unde tehnologia va fi probabil mai ușor accesibilă (Figura 3).

Inițial, valoarea potențială va reveni fermelor mari, care au o putere de investiție mai mare și stimulente mai puternice pentru a se digitaliza. Conectivitatea promite o inspectare mai ușoară a suprafețelor mari, iar costurile fixe ale dezvoltării soluțiilor IoT sunt mai ușor de amortizat în unitățile de producție mari decât în fermele mici, de familie. Din motive similare, culturi precum cerealele, fructele și legumele vor genera cea mai mare parte a valorii pe care am identificat-o. Conectivitatea permite mai multe scenarii de utilizare în aceste sectoare decât în cel al cărnii și al laptelui, datorită dimensiunii medii mari a fermelor, gradului relativ mai ridicat de consolidare a jucătorilor și aplicabilității mai bune a tehnologiilor conectate, având în vedere că rețelele IoT sunt adaptate în special monitorizării statice a numeroase variabile. Este interesant de remarcat și faptul că Asia ar urma să obțină aproximativ 60% din valoarea totală, pur și simplu pentru că produce cel mai mare volum de culturi (vezi caseta „Despre cercetarea privind scenariile de utilizare”).

Scenariul 1: Monitorizarea culturilor

Conectivitatea oferă numeroase modalități de îmbunătățire a observării și îngrijirii culturilor. Integrarea datelor meteorologice cu sistemele de irigare, de fertilizare și altele ar putea îmbunătăți utilizarea resurselor și ar putea crește producțiile, prin identificarea și anticiparea mai precisă a deficiențelor. De exemplu, senzorii amplasați pentru monitorizarea stării solului ar putea comunica prin LPWAN, comandând aspersoarelor ajustarea cantităților de apă și nutrienți aplicate. Senzorii ar putea transmite, de asemenea, imagini din colțurile îndepărtate ale parcelelor, ajutându-i pe fermieri să ia decizii mai informate și la timp și să primească avertizări timpurii privind probleme precum bolile sau dăunătorii.

Monitorizarea inteligentă i-ar putea ajuta, de asemenea, pe fermieri să optimizeze perioada de recoltare. Monitorizarea caracteristicilor de calitate ale culturilor – de exemplu, conținutul de zahăr și culoarea fructelor – i-ar putea ajuta pe fermieri să obțină venituri maxime din culturile lor.

Majoritatea rețelelor IoT de astăzi nu permit transferul de imagini între dispozitive, cu atât mai puțin analiza autonomă a imaginilor, și nici nu pot susține un număr și o densitate de dispozitive suficient de mari pentru a monitoriza cu precizie parcelele întinse. Narrowband Internet of Things (NB-IoT) și 5G promit să rezolve aceste probleme de lățime de bandă și de densitate a conexiunilor. Folosirea unor conexiuni mai numeroase și mai fluide între sol, echipamentele agricole și managerii de fermă ar putea genera o valoare de 130–175 de miliarde de dolari până în 2030.

Scenariul 2: Monitorizarea animalelor

Prevenirea focarelor de boală și identificarea animalelor aflate în suferință sunt esențiale în creșterea animalelor la scară mare, unde majoritatea animalelor sunt crescute în spații restrânse, după un regim care le asigură trecerea ușoară printr-un sistem de procesare puternic automatizat. Cipurile și senzorii corporali care măsoară, printre alți indicatori, temperatura, pulsul și tensiunea arterială ar putea detecta bolile din timp, prevenind infectarea efectivului și îmbunătățind calitatea alimentelor. Fermierii folosesc deja crotalii auriculare inteligente de la furnizori precum Smartbow (parte a Zoetis) pentru a monitoriza căldurile, starea de sănătate și localizarea vacilor, sau tehnologii de la companii precum Allflex pentru a implementa o trasabilitate electronică completă în cazul apariției focarelor de boală.

În mod similar, senzorii de mediu ar putea declanșa ajustări automate ale ventilației sau încălzirii în adăposturi, reducând stresul animalelor și îmbunătățind condițiile de viață, care îi preocupă tot mai mult pe consumatori. O mai bună monitorizare a sănătății animalelor și a condițiilor de creștere ar putea genera o valoare de 70–90 de miliarde de dolari până în 2030.

Scenariul 3: Gestionarea clădirilor și a echipamentelor

Cipurile și senzorii care monitorizează și măsoară nivelurile din silozuri și depozite ar putea declanșa automat reaprovizionarea, reducând costurile de stocare ale fermierilor, mulți dintre ei folosind deja astfel de sisteme de la companii precum Blue Level Technologies. Instrumente similare ar putea, de asemenea, să prelungească durata de păstrare a inputurilor și să reducă pierderile post-recoltare, prin monitorizarea și optimizarea automată a condițiilor de depozitare. Monitorizarea stării și utilizării clădirilor și echipamentelor are, de asemenea, potențialul de a reduce consumul de energie. Viziunea computerizată și senzorii montați pe echipamente și conectați la sisteme de mentenanță predictivă ar putea reduce costurile de reparație și prelungi durata de viață a utilajelor și echipamentelor.

Astfel de soluții ar putea genera economii de costuri de 40–60 de miliarde de dolari până în 2030.

Scenariul 4: Agricultura cu drone

Agricultura folosește drone de aproximativ două decenii, iar fermierii din întreaga lume s-au bazat pe pionieri precum elicopterul telecomandat RMAX de la Yamaha pentru stropirea culturilor. Acum, noua generație de drone începe să-și pună amprenta asupra sectorului, având capacitatea de a inspecta rapid și eficient culturile și efectivele de animale pe suprafețe vaste sau de a funcționa ca sistem de releu pentru transmiterea datelor în timp real către alte echipamente și instalații conectate. Dronele ar putea folosi, de asemenea, viziunea computerizată pentru a analiza starea parcelelor și pentru a efectua intervenții precise, aplicând îngrășăminte, nutrienți și pesticide acolo unde culturile au cea mai mare nevoie. Sau ar putea semăna în zone izolate, reducând costurile cu echipamentele și forța de muncă. Prin reducerea costurilor și creșterea producțiilor, utilizarea dronelor ar putea genera o valoare cuprinsă între 85 și 115 miliarde de dolari.

Scenariul 5: Utilaje agricole autonome

Sistemele de ghidare GPS mai precise, combinate cu viziunea computerizată și senzorii, ar putea accelera introducerea utilajelor agricole inteligente și autonome. Fermierii ar putea opera simultan mai multe echipamente pe parcelele lor, fără intervenție umană, eliberând timp și alte resurse. Utilajele autonome sunt, de asemenea, mai eficiente și mai precise în lucrarea terenului decât cele operate de oameni, ceea ce ar putea duce la economii de combustibil și producții mai mari. Creșterea autonomiei utilajelor printr-o conectivitate mai bună ar putea crea o valoare suplimentară de 50–60 de miliarde de dolari până în 2030.

Surse suplimentare de valoare

Tehnologiile conectate oferă un beneficiu suplimentar, indirect, a cărui valoare nu este inclusă în estimările prezentate pentru aceste scenarii de utilizare. Agricultura mondială este foarte fragmentată, cea mai mare parte a muncii fiind realizată de proprietarii individuali ai fermelor. Mai ales în Asia și Africa, puține ferme angajează lucrători din afară. În astfel de ferme, adoptarea soluțiilor de conectivitate ar trebui să elibereze o cantitate semnificativă de timp pentru fermieri, pe care aceștia îl pot folosi pentru a lucra contra cost terenuri suplimentare sau pentru a desfășura activități în afara sectorului.

Estimăm că valoarea implementării conectivității avansate în aceste ferme pentru a obține astfel de câștiguri de eficiență a muncii se ridică la aproape 120 de miliarde de dolari, ceea ce aduce valoarea totală a conectivității îmbunătățite, din efecte directe și indirecte, la peste 620 de miliarde de dolari până în 2030. Măsura în care această valoare va fi valorificată depinde însă în mare parte de acoperirea cu conectivitate avansată, care se preconizează că va fi destul de scăzută, de aproximativ 25%, în Africa și în zonele mai sărace din Asia și America Latină. Atingerea masei critice de utilizatori necesare pentru a justifica economic implementarea conectivității avansate va fi, de asemenea, mai dificilă în aceste regiuni, unde agricultura este mai fragmentată decât în America de Nord și Europa.

Lumea conectată: o evoluție a conectivității dincolo de revoluția 5G

Citește documentul de analiză

Implicații pentru ecosistemul agricol

Pe măsură ce agricultura se digitalizează, vor apărea probabil noi surse de valoare. Până în prezent, furnizorii de inputuri care vând semințe, îngrășăminte, pesticide și echipamente au jucat un rol esențial în ecosistemul de date, datorită legăturilor strânse cu fermierii, propriilor cunoștințe agronomice și istoricului lor în materie de inovare. De exemplu, unul dintre cei mai mari distribuitori de îngrășăminte din lume oferă acum atât îngrășăminte, cât și software care analizează datele din teren pentru a-i ajuta pe fermieri să stabilească unde și în ce cantitate să aplice îngrășămintele. În mod similar, un mare producător de utilaje dezvoltă sisteme de control de precizie care folosesc imagini satelitare și conexiuni între vehicule pentru a îmbunătăți eficiența echipamentelor din câmp.

Conectivitatea avansată oferă însă și noilor jucători oportunitatea de a intra pe acest teren. În primul rând, operatorii de telecomunicații și furnizorii LPWAN au un rol esențial în instalarea infrastructurii de conectivitate necesare pentru funcționarea aplicațiilor digitale în ferme. Aceștia ar putea colabora cu autoritățile publice și cu alți actori din agricultură pentru a dezvolta rețele rurale publice sau private, captând astfel o parte din noua valoare.

Companiile agritech sunt un alt exemplu de jucători noi care intră în domeniul agricol. Ele sunt specializate în oferirea către fermieri a unor produse inovatoare care folosesc tehnologia și datele pentru a îmbunătăți procesul decizional și, astfel, pentru a crește producțiile și profiturile. Astfel de companii agritech ar putea propune soluții și modele de preț care reduc riscul perceput de fermieri – de exemplu, modele pe bază de abonament care elimină povara investiției inițiale și le permit fermierilor să renunțe oricând –, ceea ce ar duce probabil la o adoptare mai rapidă a produselor lor. O companie agritech italiană face deja acest lucru, oferind podgoriilor monitorizarea irigațiilor și a protecției plantelor contra unei taxe sezoniere pe acru, care include instalarea hardware-ului, colectarea și analiza datelor și suportul decizional. Companiile agritech ar putea, de asemenea, să colaboreze cu firmele din agribusiness pentru a dezvolta soluții.

Totuși, o mare parte din toate acestea nu se pot întâmpla până când multe zone rurale nu vor avea acces la o rețea de bandă largă de mare viteză. Întrevedem trei modalități principale prin care ar putea fi realizată investiția necesară pentru ca acest lucru să devină realitate:

• Implementare condusă de operatorii de telecomunicații. Deși rețelele rurale de bandă largă au fost, în general, puțin rentabile, operatorii de telecomunicații ar putea beneficia de o creștere accentuată a cererii rurale de lățime de bandă, pe măsură ce fermierii adoptă aplicații avansate și soluții integrate.
• Implementare condusă de furnizori. Furnizorii de inputuri, datorită cunoștințelor și relațiilor pe care le au deja în sector, sunt probabil cel mai bine poziționați pentru a prelua conducerea în investițiile legate de conectivitate. Ei ar putea colabora cu operatorii de telecomunicații sau cu companiile LPWAN pentru a dezvolta rețele de conectivitate rurală și apoi le-ar putea oferi fermierilor modele de afaceri care integrează tehnologia conectată, produsele și suportul decizional.
• Implementare condusă de fermieri. Proprietarii de ferme, singuri sau împreună cu grupuri LPWAN ori cu operatori de telecomunicații, ar putea, de asemenea, să impulsioneze investițiile. Acest lucru ar presupune ca fermierii să-și dezvolte cunoștințele și abilitățile necesare pentru a colecta și analiza datele la nivel local, nu prin terți, ceea ce nu este un obstacol de neglijat. În schimb, fermierii ar păstra un control mai mare asupra datelor.

Cum se poate realiza

Indiferent care grup va conduce investițiile necesare pentru conectivitatea în agricultură, nicio entitate nu va reuși de una singură. Toate aceste progrese vor cere ca principalii actori din sector să adopte colaborarea ca aspect esențial al modului de a face afaceri. Pe viitor, câștigătorii în furnizarea conectivității pentru agricultură vor avea nevoie de capabilități solide în diverse domenii, de la cunoașterea operațiunilor din fermă până la analiza avansată a datelor și capacitatea de a oferi soluții care se integrează ușor și fluent cu alte platforme și cu industriile conexe. De exemplu, datele colectate de tractoarele autonome ar trebui să ajungă fără probleme la computerul care controlează echipamentele de irigare, care la rândul său ar trebui să poată folosi datele de la stația meteo pentru a optimiza planurile de irigare.

Pionierii conectivității din acest sector au început însă deja să dezvolte aceste noi capabilități în interiorul organizației. Organizațiile preferă să păstreze intern datele proprietare despre operațiuni, din motive de confidențialitate și de competitivitate. Acest nivel de control face, de asemenea, datele mai ușor de analizat și ajută organizația să răspundă mai bine nevoilor în schimbare ale clienților.

Însă dezvoltarea de noi capabilități nu este obiectivul final. Actorii din agricultură care reușesc să dezvolte parteneriate cu operatorii de telecomunicații sau cu jucătorii LPWAN vor obține un avantaj semnificativ în noul ecosistem al agriculturii conectate. Nu doar că vor putea achiziționa mai ușor și mai ieftin hardware de conectivitate prin aceste parteneriate, dar vor fi și mai bine poziționați pentru a dezvolta relații strânse cu fermierii, pe măsură ce conectivitatea devine o problemă strategică. Furnizorii sau distribuitorii de inputuri s-ar putea trezi astfel într-o cursă a conectivității. Dacă furnizorii de inputuri reușesc să dezvolte astfel de parteneriate, ar putea intra în legătură directă cu fermierii și i-ar putea elimina complet pe distribuitori. Dacă distribuitorii câștigă această cursă, își vor consolida poziția în lanțul valoric, rămânând un intermediar esențial, mai aproape de nevoile fermierilor.

Sectorul public ar putea juca și el un rol, îmbunătățind rentabilitatea dezvoltării rețelelor de bandă largă, în special în zonele rurale. De exemplu, guvernele Germaniei și Coreei au avut un rol major în a face dezvoltarea rețelelor mai atractivă, subvenționând masiv spectrul de frecvențe sau acordând facilități fiscale operatorilor de telecomunicații.⁶ Alte regiuni ar putea replica acest model, accelerând dezvoltarea produselor conectate prin oferirea, într-un mod eficient din punctul de vedere al costurilor, a garanției unei infrastructuri de bază prin care furnizorii de inputuri și companiile agritech să-și poată livra serviciile. Lansarea viitoare a constelațiilor de sateliți LEO ar avea probabil un impact similar.

Agricultura, una dintre cele mai vechi industrii din lume, se află la o răscruce tehnologică. Pentru a face față cu succes cererii în creștere și mai multor tendințe disruptive, sectorul va trebui să depășească provocările legate de implementarea conectivității avansate. Acest lucru va necesita investiții semnificative în infrastructură și o realiniere a rolurilor tradiționale. Este un demers uriaș, dar esențial, cu o miză de peste 500 de miliarde de dolari. Succesul și sustenabilitatea uneia dintre cele mai vechi industrii ale planetei ar putea depinde foarte bine de această transformare tehnologică, iar cei care o adoptă de la început ar putea fi cel mai bine poziționați pentru a prospera în viitorul agriculturii, condus de conectivitate.

Și AgriSo?

AgriSo este una dintre primele aplicații care înțeleg de ce are nevoie agricultura și cât de importantă este tehnologia în acest domeniu. Dezvoltăm constant idei, facilități și soluții noi.

Sursa: https://www.mckinsey.com/industries/agriculture/our-insights/agricultures-connected-future-how-technology-can-yield-new-growth